0
Transfăgărășan, România
Posted by Chri2s on Mar 5, 2012 in Photography ~ life on camera
I. The (human) girl next-door
Posted by Chri2s on Aug 3, 2011 in Vampires Suck
the 28th of July, 2010
FABIAN
Here goes. 19-year-old male, born in the suburbs of Bucharest, Romania. This all happened back in 1920. So how is it possible for me to be living in the year 2010? Time traveling, of course! Get real, how could that be possible here of all places in the world? Those things only happen in America.
Don’t mind the useless parts of my babbling, it’s just a habit of mine. Some people prefer walking for miles and miles, yet I prefer talking. And talking. And then some more talking. Anyway, what am I supposed to do after being around for almost a century? Learn how to levitate? Hell, no, not my style.
So, have you guessed yet? Want a clue? Think Dracula, blood and fangs. Just without the crazed look of insane hunger. Oh, and ten times more good looking. Or make that double?
Yes, I’m a modern vampire. Now, some of you girls out there might start squeaking. Stop that. NOW. I’ll hunt you down and make sure you never make a sound again. Hey, I don’t have a pulse, but my morals are intact. Vanity I can take, but not stupidity.
Mostly my days are boring. I don’t hunt the innocent. Nor do I sleep during the day and lurk during the night. I do prefer darkness though, but only because it helps me calm down my thoughts. I can eat real food. Occasionally, I go to the blood bank and steal some bags, but that’s all there is to it. No compelling. No seductive gaze. Just me and a plastic bag of red liquid.
I don’t know how I’ve been created and I have no recollection of the life I was leading before I turned into a vampire. I’ve met other vampires over the years, but they were all normal. Actually, they could pass for more normal than most people nowadays. Just so you know, we aren’t all that great.
Since we don’t have any vampire leader, don’t belong to a vampire community and I’m pretty sure there are no vampire churches either, I just wander through life, changing locations when people start to suspect the fact that I don’t age and look stunning when they’ve already grown a mustache.
I’m also a college student. I seriously despise people my own age (in human years). They are beyond dense and superficial. I try occupying my time with writing. Or so I did, up until now…
Oh, yeah, the name’s Fabian.
the 1st of August, 2010
FABIAN
It’s summer and I’m melting.
Not as in literally melting from being in the light, but as in – the temperature is the same as that in hell, if there is such a thing as hell. So, the accurate phrase is “I’m sweating like a vampire pig”. Not so sexy anymore, ey, Twilight-fans?
The air conditioner is on, but it’s merely taunting me. Sometimes I feel like throwing the damn thing out the window. Given the fact that I live in a small flat at the 2nd floor, the satisfaction wouldn’t be that great. Being able to fly or float or whatever like some vampires do in books, actually sounds good, no pretense here. But it’s impossible for me. Though, I’ve heard stories of some old vampires (old as in a thousand years of undead life experience) who were capable of flying and hypnotizing.
As tempting as it might be, I don’t want to live that much. I already am bored beyond my wits. I’ve heard that beheading would do the trick for my kind. I suspect it to be true, as well. All the other methods of killing a vampire are just made-up stories. I mean, do you actually believe garlic could be our worst enemy?
But anyway, it’s Sunday, so everybody’s out. It’s also very quiet since my pot-smoking-neighbors were raided last month. What is it with humans and drugs? Not to comment on their effects, but they’re obscenely expensive. As a vampire, I’ve earned a small fortune over the years, but I would much rather spend it on something else.
So, now I’m listening to SOAD’s last album, the one they’ve released before their band dissolved. I only take pride in two of my possessions. Those are my book collection and my audio system – the last was purchased as a gift I made myself for Christmas. I might be an antisocial loner and a vampire, but presents are presents. You can almost feel my grin in these words, I know.
Well, being a vampire does have its benefits nowadays. There is this natural repelling barrier that we give off. The people around us are not supernatural beings, but their senses tell them to keep their distance. For me, whose personality has never been the let’s-be-BFFs type, this is just a bonus. For other vampires it can get a little inconvenient. I, on other hand, am just fine.
That’s why nobody could have predicted the coming of a human in my life. Never. Yet that didn’t stop her from annoying me all the time.
LAILA
I am so going to kill that son of a bitch! What kind of father would make his own daughter go to a country whose name he can’t even spell right? And buy her an apartment in this area, as well. I swear, I saw some gangsters just around the block. What is this place?
I’m Laila, by the way. I moved here from NY. Well, was forced to move here, since my stupid father went missing. He only left me a letter with instructions to come to Romania. My mother was born here, so I have no trouble with the language. Unfortunately, she died when I was 10, leaving me alone with a lunatic.
Starting this fall, I’ll be attending classes at the University of Bucharest. I did look forward to going to college, but that was last year when things hadn’t been so messed up. How could he do this to me? I’m only 18-years-old, isn’t he afraid I’d get pregnant or something?
Putting that aside, everything’s just peachy.
Great, the elevator’s broken. Normally, I wouldn’t mind, but with a bunch of boxes to move, who could blame me? Ugh. Let’s just get this over with, I thought.
But as I tried to keep my balance, I got distracted. At the second floor, I heard music. I sighed. What crazy neighbors would I have? After double-checking the letter, I resigned and went on. My apartment was on the second floor, as well.
Just as I was passing by the place where that loud music was playing, I tripped. Yeah, leave it to me to be graceful. And then it happened.
The music stopped right away and the door swung open.
I had never seen anyone so stunning. His eyes were grey with a hint of blue, with an evil glint to them. His hair was as black as coal. Tall, broad-shouldered, he stood there towering over me. He seemed so out of place, why, I can’t explain. A devilish grin spread across his face. Was he laughing at me? Oh my God.
I started recollecting myself off the pavement and felt the blood rush in my face.
“Are you moving in?” he asked me, his voice very steady and normal. Still, I couldn’t help, but feel rejected by this person. Rejected? The heat must be getting to me.
He seemed to sense my nervousness and grabbed my boxes for me.
“Seems like you’ll be living next door” he said. I just nodded. Again, I felt a wave of disappointment, as if I was being brushed off.
After he easily placed the boxes I struggled so much with, he turned towards me. His expression was bored, but mostly unreadable.
“You can leave now” I snapped. “Thank you” I then added embarrassed.
He just widened his eyes and the chuckled. Just what was so funny?
“Excuse me, why are you laughing?” I thought it better to be polite. After all, I would be living next door to him from now on. I wouldn’t want to be punished by his music every day.
“Nothing” he calmly answered. I had this strong urge to slap him. Why was I so on the edge around this person? Finally, he seemed to understand he was bothering me and left without saying another word.
Shortly enough, I heard that music again.
Welcome home, Laila.
System Of A Down – Radio Video
* Note:
Special thanks to my best friend, Annie, who suggested I write about a vampire such as Fabian in the first place.
Lamp painting
Posted by Chri2s on Aug 7, 2011 in Paint, sketch, create
Un hobby nou şi uitaţi ce a ieşit!
(model floral)
(iluzie optică – fată dormind/pasăre în copac)
Modelele au fost realizate cu culori acrilice (Hanul cu Tei).
Pentru cereri sau mai multe detalii, lăsaţi un comentariu sau puteţi lua legătura în mod direct cu mine aici.
Be true to who you are,
Chri2s
Domnul Nimeni
Posted by Chri2s on Aug 7, 2011 in Cinefilia loveşte
Atât timp cât nu alegi, orice este posibil.
Puţine filme sunt aşa cum este Domnul Nimeni – breathtaking cu adevărat. Într-o poveste în care nimic nu pare real la început, Nemo este trădat de propria mama, îşi îngrijeşte tatăl invalid, se îndrăgosteşte de sora lui vitregă, intră în comă după ce suferă un accident de motocicletă, se căsătoreşte din interes şi apoi încearcă să se sinucidă din plictiseală, se duce pe Marte pentru a-i răspândi cenuşa soţiei sale şi ajunge să fie ultimul om de pe planetă care moare de bătrâneţe în anul 2092, la vârsta de 118 ani.
Şi totuşi, ce face filmul acesta atât de special, o să mă întrebaţi. Special devine prin faptul că Nemo trăieşte toate acestea în variante paralele ale vieţii sale, fiecare decizie ducându-l în altă parte.
Dacă iniţial credeam că morala este cuprinsă în importanţa fiecărei vieţi (each life is worth living), după ce am vizionat filmul pentru a 2-a oară, scena din final m-a convins că am greşit.
Only a life with love is worth living for.
Sunt aiurită şi se ia!
Posted by Chri2s on Aug 11, 2011 in Răsfoieşte!
Heaven lucrează (sau lucra) în PR, iar Brady conduce o casă de discuri necunoscută.
Au un singur lucru în comun: amândoi sunt “Stupid & Contagious” (titlul original al cărţii, după un vers din melodia lui Nirvana – “Smells like teen spirit”).
“Sunt aiurită şi se ia!” este un roman de Caprice Cane, care face parte din seria Cocktail, un must-read al segmentului chich-lit, o bombă de râs în pericol de explozie. Cartea prezintă întâmplările atât din perspectiva lui Heaven, cât şi a lui Brady. În ciuda numelui, personajul lui Heaven nu este tocmai “heavenly” – ci o tipă haioasă, neîndemânatică, care de cele mai multe ori îşi bagă nasul unde nu-i fierbe oala. De cealaltă parte, Brady are de trecut prin multe…
P.S. se recomandă tuturor, indiferent de vârstă 
Toţi oamenii sunt orbi
Posted by Chri2s on Aug 12, 2011 in Colţul cu aiureli
„Dragostea nu caută ale sale, nu se laudă, nu se trupeşte, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.”
Aşa este. Dragostea nu are pretenţii, ci caută fără să vadă. Nu te întreabă dacă ai nevoie de ea, ci doar îţi întinde mâna. Este o parte din noi, ceea ce suntem atunci când lucrurile scapă de sub controlul unei minţi rigide.
Mai departe, devine răbdătoare şi blândă. Nu este niciodată geloasă – gelozia este doar rezultatul neputinţei de a accepta că dragostea nu mai există.
Ea nu cunoaşte bariere, nu ţine cont de cenzură. Este doar indecent de sinceră. Dragostea nu poate fi egoistă decât dacă este pe punctul de a se împărţi. Dacă se întâmplă totuşi să se consume, nu devine vulgară. Nu are regrete, decât amintiri. Dragostea nu uită nici cel mai neînsemnat gest şi trece cu vederea greşelile mari.
Când iubeşti (mama care te-a adoptat, fratele care nu te lasă să intri în camera lui, pisica de la scara 3, maşina în care s-a născut primul copil, aerul proaspăt de dimineaţa, muzica veche şi prost înregistrată, o pereche de şosete care ţi-au rămas mici, ş.a.m.d) dragostea pune stăpânire pe tine ca un drog. Nu se supără decât dacă vrei s-o dai la o parte şi nu te aşteaptă cu mâinile în buzunar pentru a se da mare. Nu are nevoie de altă înfăţişare, e pur şi simplu… pură.
N-o interesează de banii pe care urmează să-i moşteneşti sau de viaţa pe care o duci de câţiva ani încoace. Nu ştie să facă diferenţa între sexe, culoarea pielii, religie sau statut social. Ea cunoaşte un singur lucru – pe tine.
Dragostea îţi învaţă defectele pe dinafară, iar calităţile aşteaptă să ţi le descopere. Te acceptă aşa cum eşti şi nu are rol de anchetator în trecutul tău. Ea nu se poate uita în ochii tăi după răspuns, pentru că este oarbă. Şi cu toate astea, refuză să poarte ochelari pentru că poate simţi ceea ce simţi şi tu.
A opta minune a lumii este darul de a iubi. Este cel mai puternic, valoros şi simplu dar pe care Dumnezeu ni l-a dat. De ce ni l-a dat tocmai nouă? Pentru că ne iubeşte, pentru că dacă noi iubim ceea ce este în jurul nostru înseamnă că Îl iubim şi noi pe el. Dragostea nu e deloc complicată. Ea are însă un mod complex de a exista în fiecare din noi. Uneori, o ţinem ascunsă. Credem poate că aşa va dura mai mult, dar dragostea nu este o conservă pe care să o deschizi atunci când ţi-e foame. Ea reprezintă sursa de energie spirituală, pentru cei ce cred în spirite. Ea este cea mai mare binecuvântare pentru cei care au speranţă. Ea înseamnă totul pentru cei ce nu au nimic. Chiar şi pentru cei care nu cred în nimic, ea ocupă un loc în lumea lor firavă, clădită din idei preconcepute.
Ce este dragostea? Este ce vrei tu. Ea nu îmbătrâneşte şi nu te ceartă. Nu are reguli şi nu îţi impune să gândeşti într-un anume fel. E liberă deşi nu poate să zboare sau să se teleporteze. Este a ta. Agaţă-te de ea… pentru că toţi oamenii sunt orbi.
Eu scriu despre prieteni
Posted by Chri2s on Aug 12, 2011 in Colţul cu aiureli
Ştii cum oamenii scriu despre mame atunci când sunt mici? Apoi îşi pierd minţile şi inocenţa devenind adolescenţi. Şi scriu despre iubire – iubire virgină, pură, impulsivă, interzisă, fugită de acasă, sălbatică, egoistă. Mai coboară în felul acesta trei trepte şi se opresc pe un preş mizerabil – metafora maturizării. Cu tutun şi alcool încep să scrie despre experienţele lor dintr-o viaţă în care şi-au rătăcit scopul: descriu agonia trădării, durerea de a fi eşuat, un pat gol… şi în final, ajung bătrâni cu pielea zbârcită în atâtea cute câte secunde au trăit. În continuare la fel de confuzi, dar mai neajutoraţi. Şi scriu despre moarte, singurul lucru care le-a mai rămas. Fără poveşti înţelepte, doar fapte…
TIME-OUT! Voi chiar credeţi toate astea? Eu nu, îmi reiau monologul.
DA, unii oameni scriu despre mame. Alţii despre diverse animale fără un picior. DA, sunt foarte mulţi care scriu despre dragoste, dar în 99% din cazuri, hormonii sunt de vină. Cât despre ură şi singurătate, ce rost mai are? Şi în final, DA, cei care ajung să trăiască până înainte de moarte, scriu şi despre aceasta.
Dar…
în viaţa nesigură pe care o duc, oamenii au un singur lucru în comun – oamenii din jurul lor. Nesuferiţii care îi trezesc din somn. Glumeţii care îi omoară cu o repriză de crampe stomacale. Uitucii care îi fac să aştepte în frig. Deştepţii care îi ajută să meargă până la capăt. Enervanţii care insistă, insistă, insistă… Inconştienţii care îi fac să plângă. Generoşii care, din nou, îi fac să plângă. Frumoşii care îi ameţesc. Proştii care îi ameţesc. Oamenii care îi deranjează pe ceilalţi oameni. Oamenii care îi iubesc pe ceilalţi oameni care îi urăsc.
Oameni. Ce-ar fi ei fără prieteni?
Eu despre asta scriu – persoana care este alături de mine atunci când scriu despre orice altceva. Persoana care ştie să vorbească cu mine chiar dacă nu zice nimic. Persoana care, deşi una singură, nu poate fi înlocuită pe deplin de întreaga populaţie a Terrei. Prietenul cel mai bun al omului nu este un câine. Este doar loial ca un patruped. Mereu atent, încăpăţânat şi insinuant. Prietenul care îţi este alături până când moartea vă desparte efectiv. Cel care te ia de mână în tăcere şi nu-ţi mai dă drumul, toată dragostea, grija şi nevoia care vă leagă fiind prea evidente pentru a le mai scrie.
Cioburi albastre
Posted by Chri2s on Aug 18, 2011 in Colţul cu aiureli
În lumea cu mii de aripi smulse,
o specie semi-înaripată
îşi strânge penele la piept.
Privind la soarta ei pătată -
un răsărit, niciun regret;
Şi traversează un pod de nori
săgetând lumină-n valuri,
o ploaie de sărutări.
Dar curge în tot şi se pierde
ca o literă în poezie
Albastru infinit.
Ciob de ironie…
Portret fetiţă
Posted by Chri2s on Sep 4, 2011 in Paint, sketch, create
Portret fetiţă realizat cu creion mină 0,7 HB.
Pentru cereri sau mai multe detalii, lăsaţi un comentariu sau puteţi lua legătura în mod direct cu mine aici.
Fallen angel
Posted by Chri2s on Sep 4, 2011 in Paint, sketch, create
Desen “Fallen Angel“, realizat în creion mină 0,7 HB.
Pentru cereri sau mai multe detalii, lăsaţi un comentariu sau puteţi lua legătura în mod direct cu mine aici.
Florence + the Machine
Posted by Chri2s on Sep 28, 2011 in The Soundtrack to Our Lives
Florence + the Machine este o formaţie britanică de muzică indie rock fondată în anul 2008 de către cântăreaţa engleză Florence Welch. Primul album al grupului a fost lansat în iulie 2009 şi poartă numele Lungs; materialul a fost aclamat de critici, s-a bucurat de succes comercial în regiunile anglofone, a primit patru discuri de platină în Regatul Unit, iar pentru înregistrarea sa Florence and the Machine a primit o nominalizare la prestigioasele premii Grammy la categoria „Debutul anului”.
Florence Leontine Mary Welch (născută pe 28 august 1986 la Londra) mărturiseşte că cel care a împins-o către muzică a fost tatăl ei, Nick. Mama sa, Evelyn, a fost cea care a inspirat-o să exprime prin muzică trăiri puternice – sex, love, violence, death.
Florence avea deseori probleme la şcoală din cauză că începea să cânte din senin în timpul orelor. A fost chiar diagnosticată cu dislexie, iar apoi, cunoscând faima deodată, a suferit o depresie puternică. A renunţat la colegiul de arte pentru a-şi dezvolta cariera.
Florence povesteşte, de asemenea, cum s-a ajuns la numele de Florence + the Machine: “a început totul ca o glumă, iar apoi lucrurile au scăpat puţin de sub control. Compuneam muzică cu prietena mea, Isabella <Machine>, iar eu îmi spuneam Florence <Robot>. Când mai aveam o oră până să intru pe scenă pentru prima dată şi eu tot nu aveam un nume, am ales Florence Robot/Isa Machine… dar bineînţeles că era prea lung şi ne-am pricopsit cu Florence + the Machine”.
Pe Florence am auzit-o anul trecut atât pe coloana sonoră a celor de la Gossip Girl (Xoxo), cât şi a celor de la TVD. What more can you ask for? Vă spunem noi – un nou album! “Ceremonials” va fi lansat pe 31 Octombrie and it’s clearly a must have!
Până data viitoare, here’s a little treat: Florence + the Machine – Cosmic Love
Din Seria ~For Friends~ (4)
Posted by Chri2s on Dec 1, 2011 in Paint, sketch, create
Pentru cereri sau mai multe detalii, lăsaţi un comentariu sau puteţi lua legătura în mod direct cu mine aici.
Self-portrait
Posted by Chri2s on Feb 26, 2012 in Paint, sketch, create
Pentru cereri sau mai multe detalii, lăsaţi un comentariu sau puteţi lua legătura în mod direct cu mine aici.
Nostalgia
Posted by Chri2s on Feb 26, 2012 in Paint, sketch, create
Pentru cereri sau mai multe detalii, lăsaţi un comentariu sau puteţi lua legătura în mod direct cu mine aici.
ColorDefinition ~
Posted by Chri2s on Mar 20, 2012 in Răsfoieşte!
This will be my first blog recommendation. *big grin*
Motivul: să încurajez o prietenă foarte talentată and also to share her wonderful work here.
Seen enough? I don’t think so. Așa că dacă sunteți curioși, vizitați ColorDefinition *you’d better*
Maastricht, The Netherlands (I)
Posted by Chri2s on Mar 7, 2012 in Photography ~ life on camera
Anul II, semestrul 2.
O bursa m-a adus în micuțul (yet quite charming) oraș din Olanda – Maastricht.
To say I’m having the time of my life wouldn’t suffice. Și sunt aici doar de o lună de zile…
Nana by Ai Yazawa
Posted by Chri2s on Mar 5, 2012 in Kawaii zone
Nana este un manga shōjo, serie scrisă și ilustrată de Ai Yazawa, serializată în Cookie publicat de Shueisha.
Titlul său manga derivă de la numele celor două personaje principale: Nana Osaki și Nana Komatsu. Nana Komatsu este o fată din Tokyo care urmărește un prieten de la colegiu în speranța de a avea un vis împlinit. Nana Osaki a fost solistă într-o trupă de punk populară în orașul ei natal. Ea merge la Tokyo, cu scopul de a deveni iar mare cântăreață. Cele două Nana se întâlnesc în trenul din oraș. Mai târziu se execută fiecare atunci când s-a întâmplat să stea amândouă în același apartament și au devenit colege de cameră. Seria cronică e despre prietenia lor și despre viața lor și despre cum să-ți pornești o nouă viață.
Manga-ul lui Ai Yazawa a fost adaptat și într-un anime, dar și într-un live-action movie. Personal, mi-e mi-au plăcut toate variantele – sunt fana poveștii, ador personajele, grafica și stilul, iar soundtrack-ul anime-ului este to die for.
So go for it!
Sherlock
Posted by Chri2s on Mar 5, 2012 in Cinefilia loveşte
Sherlock este un serial britanic de televiziune ale carui palpitante aventuri au loc in secolul 21. Remake-ul este produs de Hartswood Films pentru BBC Wales, co-produs cu WGBH Boston. Este o actualizare contemporana a povestiri lui Arthur Conan Doyle, a faimosului detectiv Sherlock Holmes, rol interpretat de Benedict Cumberbatch, alaturi de prietenul sau loial Watson, interpretat de Martin Freeman. Mini-seria “Sherlock” va avea trei episoade, fiecare cu durata de 90 de minute. Productătorul acestui proiect este Steven Moffat, cunoscut în special pentru serialul “Doctor Who”.
If convenient, watch it. If not, watch it anyway.
Placebo revine!
Posted by Chri2s on Mar 5, 2012 in A! EVENT
Pe 6 august, Placebo se întoarce în România pentru un concert marca TM LIVE, pe Stadionul “Iolanda Balaş Söter” din Bucureşti. Trupa a mai cântat la Bucureşti în 2006.
Biletele achiziţionate în avans au preţuri de 145 de lei (Tribună), 125 de lei (Gazon A) şi 95 de lei (Gazon B). Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro şi în oficiile Poştei Române semnalizate bilete.ro. La intrare, în ziua concertului, biletele vor avea următoarele preţuri: 190 de lei (Tribună), 160 de lei (Gazon A) şi 125 de lei (Gazon B).
